Maica Maria Nicău
Mărturii si experiențe
Maica Maria Nicau 1961 -1969
Marturie despre perioada in care Maica Maria era inca sora Ana si a fost izgonita din manastire
Padurarul Chirila Alexandru mergand prin padure,in zona Cuiejdi o gaseste pe sora ANA NICAU, suparata si plangand. Aceasta culegea fructe de padure. Padurarul Chirila intra in vorba cu dansa si afla ca a fost data afara din Manastirea Varatec conform legii din 1959.
Aceasta era foarte necajita si nu avea cu ce trai si unde se duce. Atunci padurarul ii propune sa vina acasa la familia lui pentru ca, aceatsa avea deja cinci copii si ar vrea sa o ajute pe sotia sa in gospodarie.
Astfel sora ANA ajunge ajunge in familia Chirila, din localitatea Gircina, unde se integreaza in familie foarte bine. O ajuta pe sotia sa Elena, la treburile din gospodarie si mai ales la cresterea copiilor. Astfel se ocupa cu gatitul, asezarea mesei pentru copiii cand plecau la scoala si cand se intorceau acasa. Se ocupa si de educatia lor, dandu-le poveste si sfaturi crestinesti.
Prin sosirea ei in aceasta familie se intensifica si viata de buni crestini. Astfel, impreuna cu acestia, sora ANA mergea destul de des la Manastirea Sihastria, la preotii Cleopa, Paisile Olaru, Ioanichie Balan si la alti preoti imbunatatiti. Destul de des duceau mancare si provizii organizand mereu praznice.
Sora ANA ramane la familia Chirila timp de 8 ani pana in 1969. Aceasta perioada ramane in memora familiei Chirila ca o binecuvantare de la Dumnezeu si de intarire in cele duhovnicesti. Ecucatia in cele ale religiei ortodoxe a dat roade in viata de familie a tuturor copiilor lor.
In anul 1969 se accepta intoarcerea ei in manastire. Astfel manastirea ii aproba ridicarea unei casute pe terenul din jurul manastirii( VARATEC).
Cu ajutorul familiei Chirila si a altor credinciosi a inceput sa cumpere materiale pentru casa. Dansa nu avea niciun venit si din aceasta cauza a trebuit sa faca multe sacrificii. Cand ridica casa era nevoita, uneori, sa doarma noaptea in frig, pentru ca erau persoane care furau din materiale. Din aceasta cauza a suferit mult frig imbolnavindu-se.
Familia Chirila si alte rude au donat materialul lemnos, cherestea, iar o familie din Zanesti a donat toata caramida.
Sora ANA cand era copil in Manastire a facut scoala de meserii ( Manastirea Vladimiresti) unde a invatat sa faca flori artificiale. Le imita atat de bine ca puteai jura ca sunt naturale.
Dupa ce a terminat casa legatura de suflet cu dansa a continuat la fel de frumos.
Parintele Cleopa ii daduse canon ca in curtea case sale, sa faca in fiecare an la 15.08, in cinstea Maicii Domnului un praznic ( dupa puterile sale). Astfel ca in fiecare an de Adormirea Maicii Domnului, dansa impreuna cu cativa credinciosi, printre care si familia Chirila,se facea praznic unde mancau mereu peste o suta de oameni.
Ucenica sa, Maica Arsenia, impreuna cu multi credinciosi organizeaza si astazi, la data de 15 august, praznic in cinstea Maicii Domnului.
O avem vesnic in suflet si ii purtam vesnica pomenire.
P.S. Sora Ana era sugubeata, facea glume cu copiii familiei si le spunea povesti duhovnicesti.
La Maică acasă
© 2016 Your company
Maica Maria ne-a fost si ne este poarta spre Rai. Cercetandu-ma sa aleg ce marturii as putea da despre Maica, realizez ca poate multi se asteapta la a povesti minuni. Fiecare vizita la maica noastra draga era incarcata de minuni si inca mai avem de descoperit, caci multe ne-a zis din lucrurile ce le vom trai, din ce va urma, insa noi nu eram pregatiti sa le intelegem. Maica vorbea mult in pilde, de multe ori puteai pune la indoiala ca spune ceva real, insa nicio vorba nu a fost fara rost. Niciuna…si cel mai mult din toate as zice ca ne minuna IUBIREA! Maica era munte de iubire, nu mai voiai sa pleci de langa ea. Era ca o mama grijulie, ca o bunica care te mangaie…era timpul oprit in loc, in caldura sufletului ei. Ne purta parca la pieptul ei, iar asemenea dragoste n-o poti uita.
Ne era drag sa stam la Maica, sa bem ceaiul si cafeaua facute de Maica Arsenia, sa tragem cate-un pui de somn, sa scapam de vreo durere de cap, sa se faca liniste si tihna in noi. Ne raspundea la intrebarile din cap, nerostite inca. Se ruga mult pentru noi si pentru toata lumea. Ne invata sa facem ascultare, si deseori era ghidusa, ne facea sa radem. Ah, cata intelepciune si candoare!
Maica stia cand o sa plece la Domnul, iar acest lucru il voi relata…De cele mai multe ori, cand plecam de la ea o intrebam cand sa mai venim, caci stiam ca daca ea ne da binecuvantare, atunci precis ajungem. Era cea mai sigura metoda…eu venind de mai departe, nu primeam mereu raspuns precis, caci aveam mai multe detalii de aliniat. Pe 11 iunie 2023 am fost cu 2dintre copiii mei si o prietena la Pomenirea Parintelui Iustin. De fiecare data cand mergeam la Neamt, treceam si pe la ea, negresit. AStateam cu Maica si-am inceput sa simt o nostalgie…desi ajungeam relativ des sa o vad si-am intrebat-o “Maica, tare o sa-mi fie dor!ce-o sa fac?”, iar ea mi-a spus”Ei, eu o sa ma uit de sus uite-asa…ia sa vad eu cu ce ocupa ei? aaa, se ocupa cu rugaciunea, e bine si iar o sa ma intorc la ale mele”.”Maica, cand sa mai vin?”, la care maica-mi spune “cam pe la mijlocul…”. Eu ma gandeam, mijlocul lui iunie n-avea cum sa fie ca era deja 11 si eu n-apucam sa ma intorc de la Bucuresti si intreb ca sa ma lamuresc “15 iulie?”, iar ea mi-a zis “Da”. Mi-o mai fi zis ceva, dar nu imi amintesc. Cert e ca eu am retinut ca pe 15 iulie ne asteapta la ea, drept urmare, cand m-am intors la Bucuresti mi-am si pus ziua de concediu, ca sa fiu sigura ca nu ratez. Eu trebuia sa-mi iau ziua de vineri libera, ca sa pot ajunge sambata la Neamt. Si dupa ce mi-a spus Maica, am dat de veste prietenilor cu care mergeam la Maica ca ne adunam pe 15 ca sa fim toti. Ei bine, Maica s-a dus pe 13 iulie, iar pe 15 a fost inmormantarea…
Am avut binecuvantarea ca in ultima saptamana sa ii fiu aproape. Aflasem ca nu se simte bine, ca nu prea vorbeste si -am decis sa merg la Varatec mai repede decat planificasem. Totul se aseza: copiii plecasera la bunici, sotul pleca si el intr-o expeditie, aveam masina la dispozitie si puteam sa si lucrez de la distanta. Dusa am fost…Am ajuns noaptea si intrand am vazut ca Maica avea perfuzie, primea un antibiotic. Langa patul ei era o masinarie care facea oxigen, care scotea un zgomot groaznic. Cineva a stat tot timpul langa ea…unii eram resemnati, gandind ca poate Maica-si va gasi odihna si bucuria Raiului, altii eram convinsi ca isi revine cum s-a intamplat si altadata. Totusi Maica a primit toate ingrijirile posibile pana cand nu s-a mai putut. Nu mai vorbea, nu mai avea putere sa articuleze cuvintele, insa ne intelegeam…si ne-a facut si glume. Cu toate medicamentele si serurile ce i se administrau, ne gandeam ca astea o ajuta si o tin. Ei bine, intr-una din dupa amiezi, cand i se schimbau hainele, asteptam afara in curte si vad ca iese Maica asistenta tot scuturand o perna si mi-o da sa o asez pe undeva ca e uda…n-am priceput, pana cand sa aflu ca in fapt, tot serul din perfuzie nu mergea in vena maicii, ci in perna.Prima reactie a fost clar de maxim amuzament…”Maica, maica, nici acum nu te lasi de glume!”. Ea nu a avut nevoie de niciun medicament, a rezistat practic fara apa sau mancare, cu febra, fara sa fi avut medicamente. Aceasta a fost una din lectii. Mai apoi, spre ultimele zile am simtit un miros frumos…intreb pe Maica Arsenia “ati dat-o pe Maica cu mir?”, la care Maica Arsenia a zis ca nu, doar cu pudra…m-am aplecat sa simt, iar miros…pe umarul ei, pe piept, pe pilea fetei avea o mireasma placuta de mir. Nu am zis nimic…Apoi , dupa slujba Sf Maslu, am simtit mireasma venind din gura. Avea gura deschisa…eram uluita si-mi aminteam din ce se povestea despre parintele Iustin…iar n-am zis nimic. Vine verisoara mea si ii sta aproape, simte si ea mireasma, tace…nu intreba nimic, dar o vad ca se duce spre masa unde erau candela si niste sticlute de mir si incepe sa deschida si sa miroasa sticlutele. Am inteles ca si ea a simtit si i-am zis ca suntem 2 care au simtit si ne-am inteles ca tacem, sa vedem, daca mai simt si altii, sa nu fim noi influentate. SI nu am fost doar noi, au mai venit si altii si au simtit…Ce binecuvantare, ce mangaiere si cata iubire. Nu meritam nici pe departe, insa Maica inca o data ne-a invaluit in iubirea ei.
Si mi se aprind acum intamplarile vii, vorbele minunate, lucrurile intamplate…o singura retinere am, ca multe lucruri sunt Tainice, iar eu sa le scad din putere cu vorbele mele sarace…
Ne era drag sa stam la Maica, sa bem ceaiul si cafeaua facute de Maica Arsenia, sa tragem cate-un pui de somn, sa scapam de vreo durere de cap, sa se faca liniste si tihna in noi. Ne raspundea la intrebarile din cap, nerostite inca. Se ruga mult pentru noi si pentru toata lumea. Ne invata sa facem ascultare, si deseori era ghidusa, ne facea sa radem. Ah, cata intelepciune si candoare!
Maica stia cand o sa plece la Domnul, iar acest lucru il voi relata…De cele mai multe ori, cand plecam de la ea o intrebam cand sa mai venim, caci stiam ca daca ea ne da binecuvantare, atunci precis ajungem. Era cea mai sigura metoda…eu venind de mai departe, nu primeam mereu raspuns precis, caci aveam mai multe detalii de aliniat. Pe 11 iunie 2023 am fost cu 2dintre copiii mei si o prietena la Pomenirea Parintelui Iustin. De fiecare data cand mergeam la Neamt, treceam si pe la ea, negresit. AStateam cu Maica si-am inceput sa simt o nostalgie…desi ajungeam relativ des sa o vad si-am intrebat-o “Maica, tare o sa-mi fie dor!ce-o sa fac?”, iar ea mi-a spus”Ei, eu o sa ma uit de sus uite-asa…ia sa vad eu cu ce ocupa ei? aaa, se ocupa cu rugaciunea, e bine si iar o sa ma intorc la ale mele”.”Maica, cand sa mai vin?”, la care maica-mi spune “cam pe la mijlocul…”. Eu ma gandeam, mijlocul lui iunie n-avea cum sa fie ca era deja 11 si eu n-apucam sa ma intorc de la Bucuresti si intreb ca sa ma lamuresc “15 iulie?”, iar ea mi-a zis “Da”. Mi-o mai fi zis ceva, dar nu imi amintesc. Cert e ca eu am retinut ca pe 15 iulie ne asteapta la ea, drept urmare, cand m-am intors la Bucuresti mi-am si pus ziua de concediu, ca sa fiu sigura ca nu ratez. Eu trebuia sa-mi iau ziua de vineri libera, ca sa pot ajunge sambata la Neamt. Si dupa ce mi-a spus Maica, am dat de veste prietenilor cu care mergeam la Maica ca ne adunam pe 15 ca sa fim toti. Ei bine, Maica s-a dus pe 13 iulie, iar pe 15 a fost inmormantarea…
Am avut binecuvantarea ca in ultima saptamana sa ii fiu aproape. Aflasem ca nu se simte bine, ca nu prea vorbeste si -am decis sa merg la Varatec mai repede decat planificasem. Totul se aseza: copiii plecasera la bunici, sotul pleca si el intr-o expeditie, aveam masina la dispozitie si puteam sa si lucrez de la distanta. Dusa am fost…Am ajuns noaptea si intrand am vazut ca Maica avea perfuzie, primea un antibiotic. Langa patul ei era o masinarie care facea oxigen, care scotea un zgomot groaznic. Cineva a stat tot timpul langa ea…unii eram resemnati, gandind ca poate Maica-si va gasi odihna si bucuria Raiului, altii eram convinsi ca isi revine cum s-a intamplat si altadata. Totusi Maica a primit toate ingrijirile posibile pana cand nu s-a mai putut. Nu mai vorbea, nu mai avea putere sa articuleze cuvintele, insa ne intelegeam…si ne-a facut si glume. Cu toate medicamentele si serurile ce i se administrau, ne gandeam ca astea o ajuta si o tin. Ei bine, intr-una din dupa amiezi, cand i se schimbau hainele, asteptam afara in curte si vad ca iese Maica asistenta tot scuturand o perna si mi-o da sa o asez pe undeva ca e uda…n-am priceput, pana cand sa aflu ca in fapt, tot serul din perfuzie nu mergea in vena maicii, ci in perna.Prima reactie a fost clar de maxim amuzament…”Maica, maica, nici acum nu te lasi de glume!”. Ea nu a avut nevoie de niciun medicament, a rezistat practic fara apa sau mancare, cu febra, fara sa fi avut medicamente. Aceasta a fost una din lectii. Mai apoi, spre ultimele zile am simtit un miros frumos…intreb pe Maica Arsenia “ati dat-o pe Maica cu mir?”, la care Maica Arsenia a zis ca nu, doar cu pudra…m-am aplecat sa simt, iar miros…pe umarul ei, pe piept, pe pilea fetei avea o mireasma placuta de mir. Nu am zis nimic…Apoi , dupa slujba Sf Maslu, am simtit mireasma venind din gura. Avea gura deschisa…eram uluita si-mi aminteam din ce se povestea despre parintele Iustin…iar n-am zis nimic. Vine verisoara mea si ii sta aproape, simte si ea mireasma, tace…nu intreba nimic, dar o vad ca se duce spre masa unde erau candela si niste sticlute de mir si incepe sa deschida si sa miroasa sticlutele. Am inteles ca si ea a simtit si i-am zis ca suntem 2 care au simtit si ne-am inteles ca tacem, sa vedem, daca mai simt si altii, sa nu fim noi influentate. SI nu am fost doar noi, au mai venit si altii si au simtit…Ce binecuvantare, ce mangaiere si cata iubire. Nu meritam nici pe departe, insa Maica inca o data ne-a invaluit in iubirea ei.
Si mi se aprind acum intamplarile vii, vorbele minunate, lucrurile intamplate…o singura retinere am, ca multe lucruri sunt Tainice, iar eu sa le scad din putere cu vorbele mele sarace…
Andreea
Bucuresti
Intalnirile cu Maica Maria
Într-o altă vizită, când am venit singură cu mașina, familia mea era deja acolo. Maica le-a spus, zâmbind:
— Deschideți ușa, ca să intre doctorița.
Maica Maria era plină de iubire, chiar și pentru cei pe care nu îi cunoștea. Avea un zâmbet larg, luminos, și o privire ce îți încărca sufletul cu o energie care îți ajungea pentru mult timp.
Prima dată când am mers la Maica Maria nu știam la ce să mă aștept. Vorbea mereu în pilde, cu tâlc adânc, și aveam impresia că mesajul nu era pentru mine. De fapt, nu realizam ce îmi transmitea, pentru că vorbele ei erau mult prea profunde pentru mintea mea de atunci. Ne încerca răbdarea tuturor celor din cameră.
Era o zi geroasă de iarnă. Afară viscolul ne lovea obrajii, iar noi eram înfofoliți în haine groase. În camera Maicii, soba era aprinsă și dogorea atât de tare, încât parcă aerul devenise greu de respirat. Ne agitam, deranjați de căldura năucitoare și de faptul că nu înțelegeam rostul cuvintelor ei. Ne priveam unii pe alții, nerăbdători să plecăm, dar Maica nu ne lăsa. Cu un soi de ghidușie sfântă, ne mai spunea fiecăruia câte ceva, testându-ne răbdarea. Noi, cu mintea închisă, nu realizam că în acele clipe primeam mai mult decât credeam.
Abia după ce ne-a lăsat să plecăm am început să pricepem, treptat, sensul cuvintelor ei. La sfârșit, am avut parte de marea binecuvântare: Maica m-a prins cu unghiuța ei micuță de ureche și, trăgându-mă ușor, mi-a lăsat un semn mic, ca o zgârietură. M-am bucurat de el până s-a vindecat. Așa făcea ea cu toți, cu bucurie: te trăgea de ureche și te lăsa binecuvântat și fericit.
Într-o altă vizită, când am venit singură cu mașina, familia mea era deja acolo. Maica le-a spus, zâmbind:
— Deschideți ușa, ca să intre doctorița.
Imediat am apărut și eu. Nimeni nu știa ora exactă la care urma să ajung, dar Maica știa tot. Știa și când îți era inima grea, și când aveai nevoie de o vorbă, și când sufletul îți cerea o binecuvântare.
Raluca
Bacau
